Drept administrativ

Guvernul si administratia de stat interitoriu

  • 10 EURO
  • Lucrare de licenta "Guvernul si administratia de stat interitoriu", 74 pag., format WORD

Cuprins

Conținutul lucrării

CUPRINS

Capitolul I

Consideraţii generale privind organizarea guvernului

1. Noţiunea de putere executivă

2. Scurt istoric al instituţiei Guvernului în România

 

Capitolul II

Rolul şi funcţiile Guvernului. Investirea

1. Rolul Guvernului

2. Funcţiile Guvernului

3. Investirea Guvernului

 

Capitolul III

Componenţa şi structura Guvernului. Durata mandatului şi statutul membrilor Guvernului

1. Componenţa şi structura

2. Durata mandatului şi statutul membrilor Guvernului

 

Capitolul IV

Administratia de stat în teritoriu

1. Consideratil generale

2. Evoluţia istorică a instituţiei prefectului

3. Natura juridică a instituţiei prefectului

4. Numirea şi eliberarea din funcţie a prefectului. Incompatibilităţi ale funcţiei

5. Actele şi rolul prefectului

5.1. Actele prefectului

5.2. Rolul prefectului

6. Atribuţiile prefectului

6.1. Atribuţiile referitoare la asigurarea realizării intereselor naţionale, respectarea legilor şi a ordinii publice

6.2. Atribuţii privitoare la exercitarea controlului de către prefect

6.3. Atribuţii referitoare la avizarea numirii sau eliberării din funcţie a conducătorilor serviciilor publice descentralizate

6.4. Atribuţii referitoare la luarea măsurilor pentru prevenirea infracţiunilor şi apărarea cetăţenilor

6.5. Atribuţii referitoare la pregătirea şi aducerea la îndeplinire a măsurilor de apărare fără caracter militar

6.6. Atribuţii referitoare la prezentarea unui raport anual asupra stării generale economice, sociale, culturale şi administrative

6.7. Alte atribuţii prevăzute de lege

7. Aparatul propriu al prefectului

8. Comisia judeteana consultativă

 

Bibliografie

 


Extras

Conținut aleatoriu

     Pe plan statal, Guvernul este autoritatea publică centrală a puterii executive şi are rolul de „a exercita conducerea generală a administraţiei publice”[1]. Pe acest plan se stabilesc raporturi juridice de drept administrativ care pot fi:

  1) raporturi juridice de subordonare ierarhică (faţă de ministere, faţă de celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate şi faţă de prefecţi).

  2) raporturi juridice de colaborare (faţă de autorităţile centrale de specialitate autonome).

  3) raporturi juridice de tutelă administrativă (faţă de Consiliile locale, primari şi faţă de Consiliile judeţene)[2].

     Prin administraţie publică centrală se înţelege „ansamblul autorităţilor care formează puterea executivă şi care, alături de rolul lor politic, exercită un rol administrativ, fiind organele de vârf ale administraţiei unei ţări”[3].

     Din punct de vedere instituţional, administraţia publică centrală din România cuprinde: Guvernul, autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate înfiinţate în subordinea Guvernului sau a ministerelor (agenţii, secretariate de stat, oficii, comisii, institute, birouri, administraţii), precum şi autorităţile autonome ale administraţiei publice centrale de specialitate (prevăzute de Constituţie – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul Român de Informaţii, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului sau constituie prin lege organică în baza articolului 116 alineatul 3 din Constituţie[4]. Aceste autorităţi autonome, deşi sunt autorităţi administrative (prin natura lor juridică şi a activităţilor specifice pe care le realizează) ele se află, într-o formă sau alta în raporturi juridice cu Parlamentul şi nu cu Guvernul.

     Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale sunt subordonate Primului Ministru, Guvernului sau ministerelor, după caz. Ele exercită una sau mai multe din funcţiile (strategie, reglementare, administrare, autoritate) şi atribuţiile pentru care au fost create, asupra unui domeniu, ramură, sector de activitate, activitate specifică şi problemă diferită, după caz. Se înfiinţează potrivit legii şi se organizează şi funcţionează prin hotărâre a Guvernului.

     Organele administraţiei publice centrale au personalitate juridică cu excepţia departamentelor din aparatul de lucru al Guvernului. Conducerea lor este realizată de o persoană cu funcţie de demnitate publică, care în exercitarea funcţiei de autoritate emite reglementări interne şi exterioare: ordine, instrucţiuni şi norme de aplicare a legii, decizii. Conducătorul este ordonator principal, secundar sau terţiar de credite, cu excepţia departamentelor unde nu are această calitate.

     În înfăptuirea programului său, Guvernul cooperează însă şi cu organismele sociale nestatale ( sindicate, patronat, culte religioase, partide politice) deoarece programul de guvernare cuprinde toate sferele vieţii economice şi sociale, iar Guvernul nu este o autoritate supusă societăţii civile şi nici rupt de acesta.



[1] Articolul 1 alineatul 1 din Legea 90/2001.

[2] Clasificarea raporturilor juridice de drept administrativ este propusă de prof. univ. dr. Mircea Preda în lucrarea „Drept administrativ-partea specială”, Ediţie revăzută şi actualizată pe baza legislaţiei în vigoare la data de 1 septembrie 2001, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2001, pagina 60.

[3] Andre’ de Laubadére – „Traité du droit administratif” 6  edition, L.G.D.J. Paris, 1973, volumul, pagina 59.

[4] Prevede că: „Autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică”.


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • Lucrare Guvernul si adm de stat in teritoriu.doc