Criminalistică

Detectarea comportamentului simulat

  • 10 EURO
  • Lucrare de licenta "Detectarea comportamentului simulat", nr. pag. 63, format WORD

Cuprins

Conținutul lucrării

Cuprins

 

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE CU PRIVRE LA ASCULTAREA INCULPATULUI

1. Cadrul general al reglementării procesual penale a ascultării persoanelor

2. Noţiunea şi importanţa ascultării inculpatului în procesul penal

3. Aspecte psihologice privind relaţia organ judiciar – inculpat

 

CAPITOLUL II

DESPRE INDICATORII PSIHOFIZIOLOGICI AI EMOŢIEI

1.   Consideraţii introductive

2.   Enumerarea şi definirea indicatorilor fiziologici de depistare a emoţiei

3.   Indicatorii psihologici. Modalităţi tehnice de detectare a tensiunii psihice, a simulării

3.1. Despre poligraf

3.2. Detectorul de stres emoţional în voce

3.3. Detectorul de stres emoţional în scris

 

CAPITOLUL III

DESFĂŢURAREA TESTĂRII CU AJUTORUL POLIGRAFULUI

1.   Pregătirea testării

2.   Despre dialogul pre-test

3.   Testarea propiu-zisă

4.   Interpretarea diagramei poligrafului

 

 

CAPITOLUL IV

APRECIERI CU PRIVIRE LA VALOAREA PROBANTĂ A REZULTATELOR OBŢINUTE CU AJUTORUL TEHNICILOR DE DETECTARE A COMPORTAMENTULZUI SIMULAT

1.   Precizări c privire la valoarea probantă a rezultatelor obţinute cu ajutorul tehnicilor de detectare a comportamentulzui simulat

2.   Aprecieri din punct de vedere psihologic

3.   Aprecieri din punct de vedere al procedurii penale

3.1. Consideraţii generale privind probele în procesul penal

3.2. Aprecieri din perspectivă procesual penală

 

Concluzii

Bibliografie


Extras

Conținut aleatoriu

3. Aspecte psihologice privind relaţia organ judiciar – inculpat

 

Ascultarea învinuitului sau inculpatului impune existenţa unor cunoştinţe multilaterale, experienţa vieţii, inteligenţă, răbdare[1], experienţă în activitatea de an­chetă, ştiinţa de a pune întrebări dar şi de a asculta.

Inculpatul nu trebuie subestimat sub aspect intelectual, crezându-se că, prin avantajul autori­tăţii pe care o reprezintă organul judiciar, acesta din urmă va rezolva cu uşurinţă aspectele complexe ale soluţionării temeinice şi operative a unei cauze.

Anchetatorul trebuie să fie şi un rafinat psiholog cu o vastă cultură, capabil să se adapteze rapid oricărui gen de conversaţie, bine pregătit juridic şi să cunoască suficient de bine mentalitatea infractorilor. Inculpatul trebuie să fie studiat pe întreaga perioadă a ascultării sale, pentru a-i înţelege personalitatea, urmărindu-i reacţiile şi exteriorizările psihice, urmărind să stabilească care sunt manifestările reale şi care sunt teatrale, false.

Comportarea inculpatului se va diferenţia în funcţie de personalitatea acestuia, mediul social în care a trăit, după temperament, natura in­fracţiunii cercetate, mijloacele de probă ce-i sunt prezentate şi după cum se află la prima cercetare sau a mai fost cercetat anterior.

Cunoaşterea personalităţii incul­patului şi a formelor de exteriorizare ale sale, va ajuta organul judiciar să aleagă momentul cel mai potrivit pentru a pune anumite întrebări decisive şi să-şi impună personalitatea faţă de inculpat. Se va urmări efectul produs de fiecare întrebare,

Comportarea inculpatului poate fi variată: aroganţă, ostilitate, siguranţă, servilism, stări psihice confuze, trecerea de la o stare la alta putându-se realiza lent, pe măsură ce înaintează ancheta, sau brusc, când sunt prezentate anumite probe de vinovăţie.

Inculpatul poate simula stăpânire de sine, calm, nedumerire, unele stări de suferinţă (boală, leşin), atitudinea de revoltă sau de protest, toate cu scopul de a impresiona, de a intimida organul judiciar. Manifestările de disimulare se pot caracteriza prin lipsă de naturaleţe şi de convingere. Anchetatorul va trebui să adopte o conduită fermă, ofensivă.



[1] Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 587.


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • Lucrare Andreea Dumitru Comportamentul simulat.doc