Drept constituţional

Drepturile constitutionale ale condamnatilor

  • 10 EURO
  • Lucrare de licenta "Drepturile constitutionale ale condamnatilor "

Cuprins

Conținutul lucrării

CUPRINS

Capitolul I – Drepturile omului – religie a începutului de mileniu

I.1. Scurt istoric cu privire la convenţiile şi tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului

I.2. Constituţia României – instrument de garantare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor

 

Capitolul II – Persoana condamnatului

II.1. Noţiune. Categorii de condamnaţi

II.2. Dobândirea calităţii de condamnat

II.3. Delimitare de învinuit şi inculpat

 

Capitolul III – Particularităţi privind drepturile condamnaţilor prevăzute de Constituţia României în vigoare

III.1. Generalităţi

III.2. Dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică. Interzicerea torturii

III.3. Secretul corespondenţei

III.4. Dreptul la apărare

III.5. Particularităţi privind dreptul la libera circulaţie

III.6. Dreptul la informaţie, învăţătură şi cultură

III.7. Dreptul la ocrotirea sănătăţii

III.8. Dreptul de vot

III.9. Dreptul la muncă. Interzicerea muncii forţate

III.10. Dreptul de petiţionare

III.11. Drepturile condamnaţilor în cazul erorilor judiciare. Răspunderea statului.

BIBLIOGRAFIE

 


Extras

Conținut aleatoriu

fundamentale, arătându-se, printre altele, că: toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi; orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi securitatea persoanei sale; nimeni nu poate fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavajul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor; nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale; în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, nici un om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora şi ca să fie satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică[1].

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost concepută ca o expunere de principii fundamentale, determinând membrii comunităţii internaţionale să adopte, treptat, dispoziţii corespunzătoare cu aceste principii în dreptul lor naţional.

În anul 1968, Conferinţa internaţională a Naţiunilor Unite privind drepturile omului a proclamat solemn că Declaraţia “constituie o obligaţie pentru membrii comunităţii internaţionale”[2].

Pentru a conferi Declaraţiei caracter juridic obligatoriu pentru toate statele, Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 16 decembrie 1966, două pacte internaţionale referitoare la drepturile omului: Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Intrate în vigoare în anul 1976, cele două pacte stabilesc, în amănunt, care sunt drepturile civile şi politice, drepturile sociale, economice şi culturale recunoscute de comunitatea internaţională şi care trebuie garantate de state în mod corespunzător.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cele două pacte adiţionale sunt considerate a alcătui în prezent o adevărată “Cartă a Drepturilor Omului”.

Recunoaşterea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului au format obiectul unui mare număr de reglementări în ţările Europei, în America Latină, Africa, în ţările arabe etc, ca urmare firească a Declaraţiei.

Astfel, la 22 noiembrie 1969, a fost semnată la San Jose (Costa Rica), “Convenţia americană privind drepturile omului” (intrată în vigoare la 18 iulie 1978). În iunie 1981, la Nairobi (Kenya), a fost adoptată “Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor” ratificată de către majoritatea absolută a statelor membre ale Organizaţiei Unităţii Africane.[3]



[1] Ghe. Nistoreanu; V. Dobrinoiu; Al. Boroi; Ilie Pascu; I. Molnar; V. Lazăr – Drept Penal Partea Specială – Ediţie revăzută şi adăugită”. Editura “Europa Nova”, Bucureşti 1999, pag. 89

[2]Ovidiu Predescu – op. cit., pag. 18

[3] Ovidiu Predescu – op. cit., pag. 24


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • Drepturile constitutionale ale condamnatilor.doc