Drept internaţional

Protectia umanitara in timpul conflictelor armate

  • 7 EURO
  • Lucrarea de licenta/diploma "Protectia umanitara in timpul conflictelor militare", nr. pag. 63.

Cuprins

Conținutul lucrării

                                                   CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................................................3

Capitolul 1.

PROTECŢIA RĂNIŢILOR, BOLNAVILOR ŞI NAUFRAGIAŢILOR...................................5

     1.1 Conţinutul protecţiei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor...................5

     1.2 Persoane dispărute şi decedate..........................................................................7

Capitolul 2

PRIZONIERII DE RĂZBOI........................................................................................................13

       2.1 Definiţie şi statut......................................................................................................13

        2.2 Captivitatea.............................................................................................................17

2.3  Eliberarea.................................................................................................................20


Capitolul 3.

POPULAŢIA CIVILĂ ŞI PERSOANELE CIVILE....................................................................24

3.1  Evoluţia şi conţinutul protecţiei........................................................................24

3.2  Convenţia a IV-a de la Geneva.........................................................................28

3.3  Copii, femei şi reîntregirea familiilor..............................................................29

3.4  Refugiaţi şi apatrizi.................................................................................................33

3.5  Ziariştii..........................................................................................................................36

3.6  Protecţia civilă.........................................................................................................38

     3.7 Garanţii fundamentale.............................................................................................42

Capitolul 4.

PROTECŢIA MEDIULUI..............................................................................................................46

4.1   Efectele războiului asupra mediului................................................................46

4.2   Dreptul umanitar al mediului....................................................................................50

4.3  Eficienţa protecţiei mediului prin dreptul umanitar.......................................56

  CONCLUZII.........................................................................................................................................60

  BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................61


Extras

Conținut aleatoriu

           1. PROTECŢIA RĂNIŢILOR, BOLNAVILOR ŞI NAUFRAGIAŢILOR

 

 

1.1 Conţinutul protecţiei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor

Răniţii si bolnavii au reprezentat în dreptul internaţional umanitar prima categorie de persoane protejate prin Convenţia din 1864 care a fost înlocuită succesiv prin Convenţiile din 1906, 1929 şi 1949, (Convenţia I-a) care se refereau numai la ameliorarea soartei militarilor răniţi în războiul terestru[1]. Aşa se face că atât definirea răniţilor şi bolnavilor cât şi amploarea protecţiei ce le este acordată a evoluat pe parcursul a mai bine de un secol adăugând noi categorii de persoane, noi situaţii în care se aplică protecţia cât şi noi forme de asistenţă a acestora. Sediul actual al acestei materii este reprezentat de Convenţiile I-a şi a II-a din 1949 cu dezvoltările realizate de Protocolul adiţional din 1977. Cea mai recentă definiţie a răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor este dată de art. 8 al Protocolului adiţional I din 1977. Potrivit acestuia, prin termenii de „răniţi” şi „bolnavi” se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a unui traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mentale, au nevoie de îngrijiri medicale şi se abţin de al orice act de ostilitate; aceşti termeni vizează deopotrivă lăuzele, nou-născuţii şi alte persoane care ar avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii şi femeile însărcinate şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Prin termenul de „naufragiaţi” se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie periculoasă pe mare sau în alte ape ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau aeronava ce-i transportă şi care se abţin de la orice act de ostilitate; aceste persoane, cu condiţia abţinerii în continuare de la acte ostile vor continua să fie considerate ca naufragiaţi şi în timpul salvării lor până când vor dobândi un alt statut în virtutea Convenţiilor de la Geneva din 1949 ori a Protocolului I. Termenul de naufragiu este aplicabil oricărui naufragiu, indiferent de împrejurările în care s-a produs, inclusiv amerizarea forţată sau căderea în mare. Analiza definiţiilor date de Protocol ne permite să concluzionăm că acesta extinde regimul de protecţie prevăzut în primele două convenţii de la Geneva din 1949 (care se refereau numai la combatanţi) şi la răniţii, bolnavii şi naufragiaţii civili. O altă concluzie se referă la condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru acordarea protecţiei şi anume ca persoanele respective să se găsească într-o situaţie ce necesită îngrijiri imediate şi, în al doilea rând, să se abţină de la orice act de ostilitate. În acest sens, art. 41 par.2  lit.c, arată că o persoană este recunoscută ca fiind scoasă din luptă dacă şi-a pierdut cunoştinţa sau este în alt fel în stare de incapacitate, ca urmare a rănilor sau a bolii, cu condiţia ca, în toate cazurile ea să se abţină de la orice act de ostilitate şi să nu încerce să evadeze; astfel de persoane nu trebuie să facă obiectul unui atac.

În vederea acordării protecţiei acestei categorii de persoane prezumate de a nu (mai) participa la ostilităţi, o primă activitate ce trebuie desfăşurată este căutarea răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor, motiv pentru care primele două convenţii de la Geneva din 1949 dispun ca oricând şi, mai ales, după lupte, beligeranţii vor lua fără întârziere toate măsurile posibile pentru a-i căuta şi a-i proteja contra jafului şi relelor tratamente şi a le asigura îngrijirile necesare (art.15 din Convenţia I-a şi art. 18 din Convenţia a II-a). De asemenea, de câte ori împrejurările o vor permite, se poate conveni asupra unui armistiţiu local sau temporar care să îngăduie ridicarea, schimbul şi transportul răniţilor şi bolnavilor căzuţi pe câmpul de luptă; astfel de aranjamente locale pot fi încheiate de comandanţii militari şi pentru evacuarea sau schimbul răniţilor şi bolnavilor dintr-o zonă asediată sau încercuită ca şi pentru trecerea personalului sanitar şi religios precum şi a materialului sanitar destinat acestor zone.

În ceea ce priveşte protecţia, tratamentul şi îngrijirea care urmează găsirii răniţilor. bolnavilor şi naufragiaţilor, datorită situaţiei dificile în care se află, aceştia vor fi respectaţi şi protejaţi în toate împrejurările ceea ce înseamnă că nu există practic motive de a se proceda altfel, nici chiar dacă partea opusă n-ar respecta regulile respective, indiferent de situaţia tactică sau strategică, de natura teatrului de război, de aprovizionarea şi asigurarea logistică etc. Convenţiile menţionează că beligerantul care are în puterea sa răniţi trebuie să-i trateze şi să-i îngrijească cu omenie fără nici o deosebire cu caracter discriminatoriu bazată pe sex, rasă, naţionalitate, religie, idei politice şi orice alt criteriu analog. Prioritatea în ordinea îngrijirilor este îngăduită numai pentru motive de urgenţă medicală iar femeile trebuie tratate cu toată consideraţia datorită sexului lor. Sunt complet interzise orice atingeri la viaţa şi persoana răniţilor fiind în special prohibite uciderea, exterminarea, tortura, experienţele biologice, lăsarea cu premeditare fără ajutor medical sau fără îngrijiri şi expunerea la riscuri de contaminare sau infecţie. În cazul în care un beligerant ar fi obligat să abandoneze adversarului răniţi sau bolnavi, va trebui, în măsura în care cerinţele militare o permit, să lase cu aceştia o parte din propriul personal şi material sanitar pentru a contribui la îngrijirea lor (art.l2 din Convenţia I-a şi a II-a din 1949 şi art.10 din Protocolul I. Se menţionează, de asemenea, că răniţii şi bolnavii nu pot în nici un caz renunţa nici parţial şi nici în totalitate la drepturile convenţionale respective dar părţile la conflict le pot acorda şi alte drepturi suplimentare prin acorduri speciale. Îngrijirea şi tratamentul răniţilor se poate realiza de către beligeranţi cu concursul şi sub controlul Puterilor protectoare, inclusiv CICR ori alt organism imparţial şi eficace. Dispoziţii speciale care să


[1] Prima extindere a protecţiei răniţilor şi bolnavilor la războiul maritim s-a făcut prin articolele adiţionale din 1868 (ratificate de 15 state) care conţineau 10 articole; la Conferinţa de pace din 1899 se adoptă Convenţia a III-a pentru adaptarea la războiul maritim a principiilor Convenţiei de la Geneva din 1864 care este reluată la cea de-a doua conferinţă de pace de la Haga din 1907 în Convenţia a X-a; în prezent, de îmbunătăţirea soartei răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor pe mare se ocupă Convenţia a II-a din 1949 de la Geneva reafirmată şi dezvoltată în 1977.


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • Protectia umanitara in timp de conflict armat.doc