Drept penal

Infractiunea de inselaciune

  • 10 EURO
  • Lucrare de licenta/diploma "Inselaciunea", dupa vechiul cod, format word, 61 pag

Cuprins

Conținutul lucrării

CUPRINS:

 

Capitolul I - Consideraţii generale privind infracţiunile contra patrimoniului

Secţiunea I - Noţiunea de patrimoniu şi necesitatea apărării acestuia

prin mijloacele dreptului penal

Secţiunea a II-a - Principalele infracţiuni contra patrimoniului prevăzute de codul penal în vigoare. Caracterizare generală

Secţiunea a III-a - Referinţe istorice şi de drept comparat

1. Referinţe istorice

2. Elemente de drept comparat

 

Capitolul II - Conţinutul şi structura infracţiunii de înşelăciune în varianta normativă tipică

Secţiunea I - Concept legal. Caracterizare

Secţiunea a II-a - Condiţiile preexistente

1. Obiectul infracţiunii

2. Subiecţii infracţiunii

Secţiunea a III-a - Conţinutul constitutiv

1. Latura obiectivă

1.1. Elementul material

1.2. Urmarea imediată

1.3. Raportul de cauzalitate

2. Latura subiectivă

2.1. Forma de vinovăţie

2.2. Mobilul şi scopul - ca element al laturii subiective

 

Capitolul III - Modalităţile speciale şi agravante ale infracţiunii

Secţiunea I - Modalităţi speciale

1.  Înşelăciunea în convenţii

2.  Înşelăciunea prin cecuri

Secţiunea a II-a - Modalităţi agravante

1. Prin mijloace frauduloase

2. Prin producerea unor consecinţe deosebit de grave

 

Capitolul IV - Alte aspecte privind infracţiunea de înşelăciune

Secţiunea I - Formele infracţiunii

Secţiunea a II-a - Sancţiuni. Aspecte procesuale specifice

Secţiunea a III-a - Explicaţii complementare

Bibliografie

 

 

 


Extras

Conținut aleatoriu

             Romanii au evidenţiat noţiunea de patrimoniu prin formula „bona non inteleguntur nisi deducto aere alieni” (prin bunuri nu se înţelege decât ceea ce rămâne după scăderea drepturilor altora). Astfel, obligaţiile erau privite ca drepturile altora care grevează patrimoniul.

       Prin urmare, pentru explicitarea noţiunii de patrimoniu trebuie să plecăm de la premisa existenţei drepturilor şi a obligaţiilor civile cu un conţinut economic[1].

       Patrimoniul a fost definit ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unor persoane sau grevând aceeaşi persoană, având caracterul comun de a fi apreciabile în bani şi formând un tot distinct de elementele care îl compun[2] sau, mai recent, ca totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale aparţinând unei persoane fizice sau juridice determinate, privite ca o sumă de valori active sau pasive, strâns legate între ele[3].

       Ocrotirea patrimoniului se realizează printr-o paletă variată de mijloace juridice şi măsuri organizatorice, şi de ce nu educative, care să ordoneze şi să influenţeze activitatea tuturor cetăţenilor faţă de această valoare socială.

       Plecând de la prevederile Constituţiei României constatăm că statul, prin dispoziţiile art. 44 (2), garantează şi ocroteşte în mod egal proprietatea privată. Garantarea proprietăţii se referă la ansamblul de măsuri luate de natură juridică, administrativă sau organizatorică având ca finalitate protejarea proprietăţii private. Garantarea proprietăţii private denotă importanţa acordată acesteia în cadrul societăţii noastre, acest lucru fiind demonstrat şi de modificările Constituţiei din 1991 în care se preciza că statul ocroteşte proprietatea privată.

       În cadrul acestei expuneri trebuie să avem în vedere şi dispoziţiile din materia dreptului civil, în care premisa drepturilor subiective constă în recunoaşterea lor prin norme juridice de ocrotire şi garantare ale acestora.

       Fără asemenea garantare, drepturile civile ar fi iluzorii, lipsite de sens şi de aceea orice atingere adusă acestor drepturi oferă titularului posibilitatea unei acţiunii in justiţie.

       Examinarea atentă a prevederilor Codului civil, Codului de procedură civilă şi a practicii judiciare în materie oferă posibilitatea să se constate că există numeroase mijloace judiciare specifice destinate apărării dreptului de proprietate.

       În toate legislaţiile naţionale de până în prezent, alături de alte mijloace juridice, normele de drept penal au incriminat şi sancţionat faptele îndreptate împotriva patrimoniului, indiferent de forma acestuia. Evoluţia lor istorică atestă contribuţia acestor norme la ocrotirea relaţiilor sociale de ordin patrimonial şi au cunoscut o extindere permanentă determinată de complexitatea economiilor mondiale. Cu atât mai mult cu cât, într-un stat de drept instituirea unui cadru juridic adecvat prin care să fie asigurată dezvoltarea şi desfăşurarea normală a relaţiilor sociale privitoare la proprietatea publică şi privată, se impune.



[1] I.P. Romoşan, Drept civil. Drepturile reale, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1996, p. 11

[2] I. Mircescu, Curs de drept civil. Editura AII Beck, Colecţia Restitutio, Bucureşti, 2000, p. 196

[3] L. Pop, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Cordial, Cluj-Napoca, 1993, p. 7


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • INFRACŢIUNEA DE ÎNŞELĂCIUNE.doc