Drept constituţional

Ombudsmanul

  • 12 EURO
  • Lucrare licenta, format word 80 pagini

Cuprins

Conținutul lucrării

PLANUL LUCRĂRII

 

 

 

 

 

Capitolul I – Consideraţii introductive

Secţiunea 1: Noţiune

Secţiunea a 2-a: Scurt istoric privind apariţia şi dezvoltarea instituţiei „Ombudsmanului”

 

Capitolul II – Natura şi trăsăturile „Ombudsmanului”

Secţiunea 1: Ombudsmanul – instituţie europeană

Secţiunea a 2-a: Ombudsmanul – garant al administraţiei

Secţiunea a 3-a: Ombudsmanul – instituţie publică dotată cu autoritate morală

 

Capitolul III – Instituţia Ombudsmanului în unele state europene

Secţiunea 1: Franţa. Legea nr. 73-6

Secţiunea a 2-a: Italia. Apărătorul civic

Secţiunea a 3-a: Marea Britanie. Legea Comisarului Parlamentar

Secţiunea a 4-a: Suedia. Legea instrucţiunilor pentru Apărătorii Poporului

Secţiunea a 5-a: Danemarca. Legea asupra Ombudsmanului pentru administraţia civilă şi militară

 

Capitolul IV – Avocatul Poporului în România

Secţiunea 1: Istoric

Secţiunea a 2-a: Numirea şi încetarea din funcţie a Avocatului Poporului Secţiunea a 3-a: Atribuţii

Secţiunea a 4-a: Răspunderea Avocatului Poporului

Secţiunea a 5-a: Serviciile şi regulamentul instituţiei Avocatul Poporului

 

 

Capitolul V - Rolul instituţiei Ombudsmanului în apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor

Secţiunea 1: Consideraţii generale

Secţiunea a 2-a: Ombudsman-ul administrativ

2.1. Ombudsman-ul ca apărător al Drepturilor Omului

2.2. Ombudsman-ul ca instituţie anti-corupţie

2.3. Ombudsman-ul ca gardian al egalităţii

2.4. Ombudsman-ul ca mediator

2.5. Ombudsman-ul ca promotor al păcii

2.6. Ombudsman-ul ca educator

 

Concluzii


Extras

Conținut aleatoriu

Prin urmare, după primul război mondial, în multe ţări. din aproape toate continentele, s-a statuat instituţia mediatorului (atât la nivel naţional şi regional, cât şi la nivel local), care avea la bază modelul suedez, consfiinţită constituţional în anul 1809. Aceste ţări. însă, nu copiază pur şi simplu modelul, ci. dimpotrivă, îl introduc în ordinea lor juridică profund modificat[1].

Instituţia amintită a apărut în Suedia în 1766, când a fost ales primul ombudsman ( procuror parlamentar), care de fapt a avut ca model funcţia de Ombudsman al Regelui creată la 1713.

Această instituţie a fost consfinţită în Suedia de Constituţia din 1X09 şi de atunci funcţionează fără întrerupere în această ţară, ca instrument complementar pentru controlul executivului de către parlament.

După mai bine de un secol de la crearea sa în Suedia, instituţia "Ombudsman"-ului s-a extins în mai mult de jumătate din ţările lumii de pe toate continentele.

În terminologia ştiinţifică, denumirea instituţiei „Ombudsman” este aproape generalizată.

Sunt însă ţări care au dat instituţiei denumiri proprii, precum: comisar parlamentar în Marea Britanic, apărător al poporului în Spania, mediator în Franţa, protector al cetăţeanului în Canada, delegat parlamentar al apărării în Germania, mediator public, procuror parlamentar etc.

Aşa cum s-a arătat în literatura noastră juridică[2], Ombudsman-ul este o persoană independentă (sau mai multe) numită de către parlament


[1] Corneliu Manda, I. Popescu-Slăniceanu, O. Predescu, C. C. Manda, Ombudsmanul – instituţie fundamentală a statului de drept, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, pag. 7

[2] Ioan Muraru - Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II. Bucureşti. Editura Proarcadia, 1993, pag. 109-111; Ioan Deleanu-Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Fundaţia "Chemarea" Iaşi. 1992. pag. 103-104.


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • Ombudsmanul.doc