Ştiinţe politice şi jurnalism

LITERATURA ROMANA POSTBELICA, STUDIU DE CAZ Lucian Blaga

  • 30 EURO
  • Lucrare 2018, originala, format Word, nr pag. 52

Cuprins

Conținutul lucrării

Cuprins

 

 

Capitolul I

Consideraţii generale cu privire la literatura română postbelică……………………..….2

1.      Mutaţii ale expresiei literare române după cel de-al doilea Război Mondial……………..2

2.      O radiografie a operei literare postbelice………………………………………………….5

2.1  Periodizarea epocii literare postbelice……………………………...……………………..5

2.2  Particularităţi tematice şi stilistice………………………………………………………...7

 

Capitolul II

Lucian Blaga şi opera sa………………………………………………………………….…9

1.      Lucian Blaga, omul şi scriitorul……………………………………………………….….9

2.      Contribuţia lui Lucian Blaga la dezvoltarea literaturii române interbelice………………14

3.      Dimensiunea filozofică a operei…………………………………………………………16

4.      Universul poetic la Blaga………………………………………………………………...19

5.      Dramaturgia blagiană…………………………………………………………………….30

 

Capitolul III

Destinul literar a lui Lucian Blaga în perioada postbelică……………………………….33

1.      Contextul istoric şi cultural al creaţiei postbelice a lui Lucian Blaga……………………33

2.      Lucrările filozofice postbelice. Tematici………………………………………………...34

3.      Opera lirică şi dramaturgică postbelică…………………………………………………..42

4.   Luntrea lui Caron – destinul intelectualului român în comunism……………………….43

 

Concluzii…………………………………………………………………………………….48

Bibliografie……………………………………………………………………………….....50


Extras

Conținut aleatoriu

Potrivit criticului Dan C. Mihăilescu[1], noţiunea de „sistem dramatic” în cazul lui Lu­cian Blaga acoperă o realitate sprijinită pe următoarele ca­lităţi:

1)            Unitatea de atmosferă, păstrată chiar în cazul coexis­tenţei unor opere aparent antipodice precum Zamolxe şi Ivanca, Meşterul Mawole şi Daria, Cruciada copiilor şi Anton Pann, extremele atingîndu-se întotdeauna. Trebuie adăugat că, pentru a evita ambiguitatea noţiunii de „atmosferă” că această unitate cuprinde două subunităţi: a) unitatea conflictuală, dictată de existenţa confruntării esenţiale a credinţei individuale cu religia (sau, mai larg, constrângerea spirituală individuală de către forţele colec­tivităţii); b) unitatea procedeelor de construcţie spectacu­lară (spaţiul închis, raportul static/dinamic, alternanţa mo­nologal/dialogal, măsura şi limitele funcţionale ale simbo­lului dramatic.

2)            Unitatea psihologică, păstrată atât în cazul daimoniei eroilor axiali, masculini sau feminini, al însingurării lor conflictual-existenţiale, cât şi în cazul psihologiilor circumstanţiale.

3)            Unitatea soluţiilor existenţiale, problemă care trebuie pusă în cazul oricărui teatru ,,de idei”. O unitate care im­pune desăvârşirea prin sacrificiu a personajului central, caracteristică menită a propulsa definitiv Ideea pe care acesta o re-prezintă. Moartea lui Manole şi a Dariei, a lui Radu sau Avram Iancu, moartea lui Anton Pann sau cea fictivă a lui Luca, a lui Zamolxe sau a Moşneagului - sunt tot atîtea embleme ale dramei autosacrificiale, care, însă, departe de a reliefa o conştiinţă tragică asupra existenţei, subliniază decisiv caracterul dramatic al cunoaşterii şi al creaţiei, conştiinţa Limitei, pe care personalitatea excepţională tre­buie să şi-o asume.

Această constantă a echilibrului ce caracterizează în­treaga evoluţie a gândirii şi operei lui Lucian Blaga, mani­festată în teribila voinţă de sistem pe care o revelă absolut toate zonele creaţiei, trebuie din capul locului să amendeze uşurinţa de a cataloga această dramaturgie pur şi simplu drept — expresionistă.

Oricum, lucrurile nu sînt deloc rezolvabile printr-un ver­dict radical, ci numai printr-o atentă nuanţare.

,,Îmi îngădui să observ — afirmă Dan Grigorescu — că apropierea de expresionism (a lui Blaga — n.n.) se aplică adesea la texte teoretice şi că, uneori, părerile emise asu­pra operei au fost înrîurite de formulările teoretice ale filo­sof iei [.. .] Se înţelege de la sine, raporturile operei lui Blaga cu expresionismul nu pot fi, în nici un caz, contes­tate. Dar e la fel de limpede că ele s-au stabilit într-o for­mă foarte specifică, nu ca o consecinţă a unui simplu feno­men de absorbţie a sugestiilor poeziei şi dramei germane moderne, ci au urmat unui proces de aliere cu structuri ce ilustrează alte tradiţii şi îndeosebi cu acelea ale gîndirii poetice româneşti[2].

Fiind de acord că ,,Blaga realizează în dramele sale de un adine lirism, o conciliere între elanurile vitale ale spi- ritualismului expresionist şi clasicitatea monumentală a clasicismului goethean“, trebuie să remarcăm că rapor­turile dintre Goethe şi Blaga sînt esenţiale şi că de înţele­gerea lor depinde înţelegerea relaţiilor cu expresionismul. Mai mult decît Eminescu şi în aceeaşi măsură ca şi Constan­tin Noica, Lucian Blaga reprezintă în spaţiul românesc cea mai fertilă acţiune spirituală „catalizată” de opera goetheeană[3].

Raportul dintre romantism şi expresionism (cel din ur­mă fiind o revitalizare, în fond, a celui dintîi, o redescope­rire a Eului, a tremurului cosmic şi a zonelor abisale ale persoanei, la scara activismului .social, dar prin exacerba­rea tensionalităţii sufleteşti în forme de expresie acuzat originale), semnifică, aşadar, în egală măsură o continuitate şi o discontinuitate. „Conştiinţă a culpabilităţii, presenti­ment al apocalipsului, nostalgie a purităţii şi armoniei uni­versale, obsesie a absolutului şi a esenţializării, sentiment al existenţei tragice, angoasă metafizică, teroare a cotidianu­lui, sensibilitate extatică — sînt numai cîteva dintre ele­mentele care desemnează artistul expresionist [. . .] Expre­sionismului nu îi sunt străine elemente ale filosofiei roman­tice (conştiinţa chinuită, nostalgia echilibrului universal, exaltarea individualului, sentimentul cosmicului, patetis­mul afectiv) transcrise însă într-un limbaj exploziv, de o tensiune emoţională necunoscută romantismului”[4].

 

 



[1] Dan C. Mihăilescu, op. cit., p. 16.

[2] Dan Grigorescu, Istoria unei generaţii pierdute: expresioniştii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980, p. 389.

[3] V. Mândra, Jocul situaţiilor dramatice, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975 p. 11.

[4] Petre Rado, Labirintul umbrelor, Editura Meridine, Bucureşti, 1975, pp. 22-23.


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • Licenta Refacuta LITERATURA ROMANA POSTBELICA, STUDIU DE CAZ Lucian Blaga (2).doc