Dreptul mediului

Protectia animalelor domestice

  • 12 EURO
  • Lucrare de licenta/diploma "Protectia animalelor domestice", 73 de pag., format WORD

Cuprins

Conținutul lucrării

CUPRINS

 

INTRODUCERE

CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PROTECŢIA FAUNEI

 

1.1. Scurt istoric cu privire la protecţia faunei

1.2. Preocuparea umanităţii de a reglemeta relaţia sa cu natura

1.3. Reglementări naţionale şi internaţionale cu privire la protecţia faunei terestre şi acvatice

 

CAPITOLUL II: ASPECTE JURIDICE PRIVIND PROTECŢIA ANIMALELOR DOMESTICE

 

2.1. Noţiuni generale privind drepturile şi protecţia animalelor

2.2. Statutul juridic general al animalelor domestice

2.3. Statutul juridic al animalelor domestice în dreptul naţional

2.4. Măsuri privind protecţia animalelor domestice

2.5. Prevenirea cruzimii faţă de animale

 

CAPITOLUL III: RĂSPUNDERI ŞI SANCŢIUNI ÎN CADRUL PROTECŢIEI JURIDICE A ANIMALELOR DOMESTICE

 

3.1. Atribuţiile deţinătorilor de animale domestice

3.2. Răspunderi şi sancţiuni ale medicilor veterinari

3.3. Răspunderea juridică privind protecţie animalelor

 

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE


Extras

Conținut aleatoriu

Se menţionează astfel, în anul 242 î.e.n. în Asia, măsurile luate de împăratul indian Asoka, care a dispus pe bază de lege, protecţia peştilor, a animalelor terestre şi a pădurilor. în imperiul ce-1 stăpânea a înfiinţat aşa numitele Abhayarana, teritorii care pot fi integral omo­logate cu actualele rezervaţii. Aproape după un mileniu şi jumătate, tot în Asia, marele han mongol Kibilay (1214-1294), fiul cel mai mic al lui Gengis-Han şi împărat al imperiului chinez, pe imensul teritoriu ce-l stăpânea, de la Oceanul Pacific până la Marea Neagră, a interzis vânatul păsărilor şi mamiferelor în perioadele de reproducere[1].

Preocupări pentru ocrotirea naturii şi a vieţuitoarelor au existat încă din Antichitate şi în Europa. Pe teritoriul Imperiului Roman, în provincia Thessalia, Caius Plinius Secundus (Pliniu cel Bătrân) menţionează în lucrarea sa Naturalis historia o lege care prevedea pedeapsa capitală pentru acela care ar fi omorât o barză (pasăre ocrotită pentru că distrugea şerpii veninoşi). în Roma Antică, poluatorii râurilor erau urmăriţi de autorităţile publice şi de către riveranii din aval. în aceeaşi perioadă, la Atena, tăbăcarii, fabricanţii de brânzeturi şi de miere erau obligaţi să-şi desfăşoare activitatea în afara oraşelor, în locuri special amenajate.

În Evul Mediu, regii, principii, ducii şi alţi magnaţi din întreaga Europă ocroteau peisaje şi sălbăticiuni de pe teritoriile pe care le stăpâneau.

În cazul peisajelor, se poate susţine numai o motivaţie emoţio-nal-estetică, întrucât omul încă din paleolitic a manifestat atracţie pentru frumos. Se citează, de exemplu, măsurile luate de regii şi principii Poloniei cum au fost, de pildă, regele Boleslaw Chrabry (967-1025) care a ocrotit vânatul şi a pus sub pază şi protecţie unele păduri; ducele Boleslaw de Masowsa (1226-1279) şi Wladyslaw Jagiello (1351-1434), întemeietorul Academiei din Krakowia, care au interzis vânarea bourului, ultimul dând o lege a vânatului.

În secolul al XIV-lea, a fost dată de către regele Edward I, în Anglia, în 1306, prima lege împotriva poluării, care interzicea folosirea cărbunelui la încălzitul locuinţelor din Londra. în Anglia nu exista însă pentru omul de rând un combustibil înlocuitor al cărbunelui şi frigul împingea inevitabil la încălcarea legii.

În secolul al XVI-lea, Sigismund al III-lea (1566-1632) a declarat teritoriile de pe cuprinsul Poloniei în care mai trăia bourul zone protejate[2].



[1] Florin Făinişi, Dreptul mediului, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2011, p.23.

[2] Daniela Marinescu, op.cit., p. 42.


Imagini

Capturi de ecran


Fișiere

Conținutul arhivei

  • Lucrare Regimul animalelor domestice.doc